Cristos s-a oferit pe sine insusi lui Dumnezeu
1. Noutatea preotiei lui Cristos
In aceasta meditatie vrem sa reflectam asupra preotului ca impartitor al tainelor lui Dumnezeu, intelegand, de data aceasta, prin "taine" semnele concrete ale harului, sacramentele. Nu ne putem opri asupra tuturor sacramentelor, ne limitam la sacramentul prin excelenta care este Euharistia. Asa face si Presbyterorum Ordinis care, dupa ce a vorbit despre preoti ca evanghelizatori, continua spunand ca "slujirea lor, care incepe cu vestirea evangheliei, isi trage puterea si taria din Jertfa lui Cristos" pe care ei o reinnoiesc in mod mistic pe altar[1].
Aceste doua indatoriri ale preotului sunt cele pe care si apostolii le-au rezervat pentru ei insisi: "Iar noi - declara Petru in Fapte - vom starui in rugaciune si in slujirea cuvantului" (Fap 6,4). Rugaciunea despre care vorbeste nu este rugaciunea privata; este rugaciunea liturgica comunitara care are in centrul ei frangerea painii. Didahia ne permite sa vedem ca Euharistia, in primele timpuri, era oferita chiar in contextul rugaciunii comunitatii, ca parte a ei si culme a ei[2].
Asa cum jertfa Liturghiei nu se concepe decat in dependenta de jertfa crucii, tot asa Preotia crestina nu se explica decat in dependenta si ca participare sacramentala la Preotia lui Cristos. De aici trebuie sa pornim pentru a descoperi ce se cere de la preot ca slujitor al Euharistiei.
Noutatea preotiei lui Cristos fata de cea din vechea alianta (si, asa cum stim astazi, fata de orice alta institutie sacerdotala, chiar si din afara Bibliei) este scoasa in evidenta in Scrisoarea catre Evrei din diferite puncte de vedere: Cristos nu a avut nevoie sa ofere victime inainte de toate pentru propriile pacate, ca orice preot (7,27); nu are nevoie sa repete de mai multe ori jertfa, ci "la implinirea timpurilor, el s-a aratat o singura data ca sa distruga pacatul prin jertfa lui" (9,26). Insa diferenta fundamentala este alta. Sa auzim cum este descrisa ea:
"Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare [...] a intrat o data pentru totdeauna in Sfanta Sfintelor nu cu sange de tapi si vitei, ci cu propriul lui sange, dobandind o mantuire vesnica. Caci daca sangele de tapi si de tauri si cenusa de junca cu care sunt stropiti cei intinati ii sfinteste, dandu-le curatia trupului, cu cat mai mult sangele lui Cristos, care prin Duhul vesnic s-a oferit pe sine fara prihana lui Dumnezeu, va curati constiinta voastra de faptele moarte, pentru a sluji Dumnezeului celui viu" (9,11-14).
Orice alt preot ofera ceva din afara lui, Cristos s-a oferit pe sine insusi; orice alt preot ofera victime, Cristos s-a oferit victima! Sfantul Augustin a cuprins intr-o formula celebra acest nou gen de preotie, in care preotul si victima sunt acelasi lucru: "Ideo victor, quia victima, et ideo sacerdos, quia sacrificium": "invingator pentru ca este victima, preot pentru ca este victima"[3].
In trecerea de la jertfele vechi la jertfa lui Cristos se observa aceeasi noutate ca in trecerea de la lege la har, de la datorie la dar, ilustrata intr-o meditatie precedenta. De la opera a omului pentru a imblanzi divinitatea si a o reconcilia cu el, jertfa devine dar al lui Dumnezeu pentru a-l imblanzi pe om, a-l face sa se intoarca de la violenta sa si sa-l reconcilieze cu sine (cf. Col 1,20). Si in jertfa sa, ca in toate celelalte, Cristos este "totalmente altul".
2. "Imitati ceea ce savarsiti"
Consecinta la toate acestea este clara: pentru a fi preot "dupa randuiala lui Isus Cristos", preotul trebuie, asemenea lui, sa se ofere pe sine insusi. Pe altar, el nu-l reprezinta numai pe Isus "marele preot", ci si pe Isus "marea victima", cele doua lucruri fiind de acum inseparabile. Cu alte cuvinte nu se poate multumi sa-l ofere pe Cristos Tatalui in semnele sacramentale ale painii si vinului, trebuie sa se ofere si pe sine insusi cu Cristos Tatalui. Preluand un gand al sfantului Augustin, instructiunea Sfintei Congregatii a Riturilor, Eucharisticum mysterium, scrie: "Biserica, mireasa si slujitoare a lui Cristos, indeplinind impreuna cu el functia de preot si victima, il ofera Tatalui si, in acelasi timp, se ofera in intregime pe sine insasi impreuna cu el"[4].
Ceea ce se spune aici despre intreaga Biserica, se aplica in mod cu totul special celebrantului. In momentul hirotonii, episcopul le adreseaza celor care urmeaza sa fie hirotoniti: "Agnoscite quod agitis, imitamini quod tractatis": "Dati-va seama de ceea ce veti face, imitati ceea ce veti celebra". Cu alte cuvinte: fa si tu ceea ce face Cristos la Liturghie, adica ofera-te pe tine insuti lui Dumnezeu ca jertfa vie. Scrie sfantul Grigore din Nazianz:
"Stiind ca nimeni nu este vrednic de maretia lui Dumnezeu, a Victimei si a Preotului, daca mai intai nu s-a oferit el insusi ca jertfa vie si sfant, daca nu s-a prezentat ca jertfa rationala si placuta (cf. Rom 12,1) si daca nu i-a oferit lui Dumnezeu o jertfa de lauda si un spirit cait - unica jertfa a carei ofranda o cere autorul oricarui dar - cum voi indrazni sa-i ofer ofranda exterioara pe altar, aceea care este reprezentarea marilor taine?"[5].
Imi permit sa spun cum am descoperit eu insumi aceasta dimensiune a preotiei mele pentru ca probabil poate ajuta la o mai buna intelegere. Dupa hirotonirea mea, iata cum traiam eu momentul consacrarii: inchideam ochii, imi inclinam capul, incercam sa ma instraineze de tot ceea ce ma inconjura pentru a ma intruchipa in Isus care, in cenacol, a rostit pentru prima data cuvintele acelea: "Accipite et manducate...", "Luati si mancati...".
Liturgia insasi favoriza aceasta atitudine, facand sa se pronunte cuvintele consacrarii cu voce inceata si in latineste, aplecati asupra speciilor, indreptati spre altar si nu spre popor. Apoi, intr-o zi, am inteles ca aceasta atitudine, singura, nu exprima toata semnificatia participarii mele la consacrare. Cel care prezideaza in mod invizibil orice Liturghie este Isus inviat si viu, Isus, ca sa fim exacti, care a murit, dar acum traieste pentru totdeauna (cf. Ap 1,18). Insa acest Isus este "Cristos total", Cap si trup unite in mod indisolubil. Asadar, daca Cristos total rosteste cuvintele consacrarii, si eu le rostesc impreuna cu el, in acel "Eu" mare al Capului este ascuns micul "eu" al trupului care este Biserica, este si "eu"-l meu foarte mic.
De atunci, ca preot hirotonit de Biserica, in timp ce pronunt cuvintele consacrarii "in persona Christi", crezand ca, gratie Duhului Sfant, ele au puterea de a schimba painea in trupul lui Cristos si vinul in sangele lui, in acelasi timp, ca madular al trupului lui Cristos, nu mai inchid ochii, ci ii privesc pe fratii pe care-i am in fata, sau, daca celebrez singur, ma gandesc la cei pe care trebuie sa-i slujesc in timpul zilei si, indreptat spre ei, spun in minte, impreuna cu Isus: "Frati si surori, luati si mancati: acesta este trupul meu; luati si beti: acesta este sangele meu".
Dupa aceea am gasit o confirmare deosebita in scrierile venerabilei Concepcion Cabrera de Armida, numita Conchita, mistica mexicana, intemeietoare a trei ordine calugaresti, al carei proces de beatificare este in curs. Fiului sau iezuit, foarte aproape sa fie hirotonit preot, ea ii scria: "Aminteste-ti, fiul meu, cand vei tine in mana Ostia sacra, tu nu vei spune: ŤIata trupul lui Isus, iata sangele luiť, ci vei spune: ŤAcesta este trupul meu, acesta este sangele meuť: adica trebuie sa se realizeze in tine o transformare totala, trebuie sa te pierzi in el, sa fii un alt Isus"[6].
Ofranda preotului si a intregii Biserici, fara cea a lui Isus, n-ar fi nici sfanta, nici placuta lui Dumnezeu, pentru ca suntem numai creaturi pacatoase, insa ofranda lui Isus, fara cea a trupului sau care este Biserica, ar fi si ea incompleta si insuficienta: se intelege, nu pentru a dobandi mantuirea, pentru ca noi o primim si ne-o insusim. In acest sens, Biserica poate sa spuna impreuna cu sfantul Paul: "Completez in trupul meu ceea ce lipseste patimirii lui Cristos" (cf. Col 1,24).
Putem ilustra cu un exemplu ceea ce se intampla la fiecare Liturghie. Sa ne imaginam ca intr-o familie este unul dintre copii, primul nascut, foarte atasat de tatal. Pentru ziua lui de nastere vrea sa-i ofere un cadou. Insa, inainte de a i-l prezenta cere, in secret, tuturor fratilor si surorilor sa-si puna semnatura lor pe cadou. Acesta ajunge asadar in mainile tatalui ca omagiu al tuturor copiilor sai, fara deosebire, si ca un semn al recunostintei si al iubirii tuturor, insa, in realitate, unul singur a platit pretul cadoului.
Si acum aplicatia. Isus il admira si il iubeste fara margini pe Tatal ceresc. Lui vrea sa-i ofere in fiecare zi, pana la sfarsitul lumii, darul cel mai pretios care se poate imagine, cel al vietii sale. La Liturghie el ii invita pe toti "fratii" sai, care suntem noi, sa-si puna semnatura pe dar, in asa fel incat el ajunge la Dumnezeu Tatal ca dar al tuturor copiilor sai, fara deosebire, "jertfa mea si a voastra", il numeste preotul in Orate fratres. Insa, in realitate, stim ca unul singur a platit pretul acestui dar. Si ce pret!
3. Trupul si sangele
Pentru a intelege consecintele practice care deriva pentru preot din toate acestea, este necesar sa tinem cont de semnificatia cuvantului "trup" si a cuvantului "sange". In limbajul biblic, cuvantul trup, ca si cuvantul carne, nu arata, ca pentru noi astazi, o a treia parte a persoanei ca in tricotomia greaca (trup, suflet, nous); indica toata persoana, care traieste intr-o dimensiune corporala ("Cuvantul s-a facut trup", inseamna ca s-a facut om, nu oase, muschi, nervi!). La randul sau, "sange" nu indica o parte a omului. Sangele este sediul vietii, de aceea varsarea sangelui este semn al mortii.
Cu cuvantul "trup" Isus ne-a daruit viata sa, cu cuvantul "sange" ne-a daruit moartea sa. Aplicat la noi, a oferi trupul inseamna a oferi timpul, resursele fizice, mentale, un zambet care este tipic al unui spirit care traieste intr-un trup; a oferi sangele inseamna a oferi moartea. Nu numai momentul final al vietii, ci tot ceea ce inca de acum anticipa moartea: mortificatiile, bolile, pasivitatile, tot ceea ce este negativ in viata.
Sa incercam sa ne imaginam viata sacerdotala traita cu aceasta constiinta. Toata ziua, nu numai momentul celebrarii, este o Euharistie: a invata, a conduce, a spovedi, a-i vizita pe bolnavi, chiar si odihna, chiar si distractia, totul. Un maestru spiritual, iezuitul francez Pierre Olivaint, spunea: "Le matin, moi pretre, Lui victime; le long du jour Lui pretre, moi victime": "dimineata (in vremea aceea Liturghia se celebra numai dimineata) eu preot, El (Cristos) victima; de-a lungul zilei El preot, eu victima". "Cat de bine face un preot - spunea sfantul Paroh de Ars - sa se ofere lui Dumnezeu ca jertfa in fiecare dimineata"[7].
Gratie Euharistiei, si viata preotului batran, bolnav si redus la imobilitate, este foarte pretioasa pentru Biserica. El ofera "sangele". Am vizitat odata un preot bolnav de cancer. Se pregatea sa celebreze una din ultimele lui Liturghii cu ajutorul unui preot tanar. Avea si o boala la ochi motiv pentru care lacrima incontinuu. Mi-a spus: "Nu intelesesem niciodata importanta de a spune si in numele meu la Liturghie: ŤLuati si mancati; luati si beti...ť Acum am inteles. Este tot ceea ce-mi ramane si spun asta incontinuu gandindu-ma la enoriasii mei. Am inteles ce inseamna a fi Ťpaine frantať pentru altii".
4. In slujba preotiei universale a credinciosilor
Odata descoperita aceasta dimensiune existentiala a Euharistiei, este datoria pastorala a preotului sa ajute si restul poporului lui Dumnezeu sa o traiasca. Anul Sfintei Preotii n-ar trebui sa ramana o oportunitate si un har numai pentru preoti, ci si pentru laici. Presbyterorum Ordinis afirma clar ca preotia ministeriala este in slujba preotiei universale a tuturor celor botezati, pentru ca ei "sa se poata oferi pe ei insisi ca ostie vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu" (Rom 12,1). Scrie: "Slujirea preoteasca este aceea prin care se savarseste jertfa spirituala a credinciosilor in unire cu Jertfa lui Cristos, unicul Mijlocitor, oferita prin mainile preotilor in numele intregii Biserici in mod sacramental si nesangeros in Euharistie, pana cand va veni insusi Domnul"[8].
Constitutia Lumen gentium a Conciliului al II-lea din Vatican, vorbind despre "preotia comuna" a tuturor credinciosilor, scrie: "Credinciosii, in puterea preotiei lor regale, participa la Jertfa euharistica... Participand la Jertfa euharistica, izvor si apogeu al intregii vieti crestine, ei ofera lui Dumnezeu Victima divina si pe ei insisi o data cu ea. Astfel, atat prin oferire cat si prin sfanta Impartasanie, toti, nu in mod identic, ci fiecare in felul sau, isi implinesc rolul propriu in actiunea liturgica"[9].
Asadar Euharistia este actul intregului popor al lui Dumnezeu, nu numai in sens pasiv, ca este spre folosul tuturor, ci si in mod activ, in sensul ca este savarsita cu participarea tuturor. Fundamentul biblic cel mai clar al aceste invataturi este Rom 12,1: "Va indemn deci, fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa va oferiti trupurile voastre ca jertfa vie, sfanta si placuta lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual". Aceste cuvinte par sa mearga in mod voit pe urma cuvintelor lui Isus de la ultima cina: "Luati si mancati, acesta este trupul meu care se jertfeste pentru voi".
Comentand cuvintele lui Paul, sfantul Petru Crisologul spunea: "Apostolul ii vede astfel ridicati pe toti oamenii la demnitatea sacerdotala pentru a oferi propriile trupuri ca jertfa vie. O, imensa demnitate a preotiei crestine! Omul a devenit victima si preot pentru sine insusi. Nu mai cauta in afara lui ceea ce trebuie sa-i jertfeasca lui Dumnezeu, ci poarta cu sine si in sine ceea ce-i jertfeste lui Dumnezeu pentru sine... Fratilor, aceasta jertfa este modelata dupa cea a lui Cristos... Asadar, fii, omule, fii jertfa si preot al lui Dumnezeu"[10].
Sa incercam sa vedem cum modul de a trai consacrarea ilustrata pana acum ar putea sa-i ajute si pe laici sa se uneasca la ofranda preotului. Am vazut ca si laicul este chemat sa se ofere lui Cristos, la Liturghie. Poate face asta folosind chiar cuvintele lui Cristos: "Luati si mancati, acesta este trupul meu"? Cred ca nimic nu se opune la asta. Nu facem acelasi lucru atunci cand, pentru a exprima abandonarea noastra in vointa lui Dumnezeu, folosim cuvintele lui Isus pe cruce: "Tata, in mainile tale incredintez duhul meu", sau atunci cand, in incercarile noastre, repetam: "Treaca de la mine paharul acesta", sau alte cuvinte ale Mantuitorului? A folosi cuvintele lui Isus ne ajuta sa ne unim cu sentimentele lui.
Mistica mexicana, amintita mai sus, simtea ca adresate si ei, nu numai fiului preot, cuvintele lui Cristos: "Vreau ca, transformat in mine prin suferinta, prin iubire si prin practicarea tuturor virtutilor, sa se inalte spre cer acest strigat al sufletului tau in unire cu mine: Acesta este trupul meu, acesta este sangele meu"[11].
Credinciosul laic trebuie doar sa fie constient ca aceste cuvinte spuse de el, la Liturghie sau in timpul zilei, nu au puterea de a face prezent trupul si sangele lui Cristos pe altar. El nu actioneaza in persona Christi; nu-l reprezinta pe Cristos, asa cum face preotul hirotonit, ci numai se uneste cu Cristos. De aceea, nu va spune cuvintele consacrarii cu glas tare, ca preotul, ci in inima sa, mai mult gandindu-le decat rostindu-le.
Sa incercam sa ne imaginam ce s-ar intampla daca si laicii, in momentul consacrarii ar spune in tacere: "Luati si mancati: acesta este trupul meu. Luati si beti: acesta este sangele meu". O mama celebreaza astfel Liturghia ei, apoi merge acasa si incepe ziua ei formata din mii de lucruri mici. Viata este literalmente faramitata; aparent nu lasa nici o urma in istorie. Dar nu este lipsit de valoare ceea ce face: este o euharistie impreuna cu Isus! O sora spune si ea, in inima ei, in momentul consacrarii: "Luati si mancati..."; apoi merge la munca ei zilnica: copii, bolnavi, batrani. Euharistia "invadeaza" ziua ei care devine ca o prelungire a Euharistiei.
Dar as vrea sa ma opresc indeosebi asupra a doua categorii de persoane: muncitorii si tinerii. Painea euharistica, "rod al pamantului si al muncii oamenilor", are ceva important de spus despre munca umana, si nu numai despre cea agricola. In procesul care duce de la bobul semanat in pamant la painea de pe masa intervine industria cu masinile sale, comertul, transporturile si o infinitate de alte activitati, practic toata munca umana. Sa-l invatam pe muncitorul crestin sa ofere, la Liturghie, trupul sau si sangele sau, adica timpul, sudoarea, truda. Munca nu va mai fi alienanta ca in viziunea marxista in care ea se termina in produsul care este vandut, ci sfintitoare.
Si ce are de spus Euharistia tinerilor? E suficient sa ne gandim la un lucru: ce vrea lumea de la tineri si de la tinere astazi? Trupul, nimic altceva decat trupul! Trupul, in mentalitatea lumii, este in mod esential un instrument de placere si de exploatare. Ceva de vandut, de stors cat timp este tanar si atragator, si apoi de aruncat, impreuna cu persoana, cand nu mai foloseste pentru aceste scopuri. In special trupul femeii a devenit o marfa de consum.
Sa-i invatam pe tinerii si tinerele crestini sa spuna, in momentul consacrarii: "Luati si mancati: acesta este trupul meu oferit pentru voi". Astfel trupul este consacrat, devine lucru sacru, nu se mai poate "da ca hrana" concupiscentei proprii sau a altuia, nu se mai poate vinde, pentru ca s-a daruit. A devenit euharistie cu Cristos. Apostolul Paul le scria primilor crestini: "Trupul nu este pentru desfranare, ci pentru Domnul... Asadar, preamariti-l pe Dumnezeu in trupul vostru" (1Cor 6,13.20). Si explica imediat cele doua moduri in care se poate preamari Dumnezeu cu propriul trup: ori cu casatoria ori cu fecioria, in functie de carisma si de vocatia fiecaruia (cf. 1Cor 7,1 s.u.).
5. Cu lucrarea Duhului Sfant
Unde gasesc preotii si laicii forta pentru a face aceasta oferire totala de sine lui Dumnezeu, pentru a se lua si a se ridica, ca sa spunem asa, de la pamant cu propriile maini? Raspunsul este: Duhul Sfant! Cristos s-a oferit pe sine insusi Tatalui ca jertfa "in Duhul vesnic" (Ev 9,14), adica gratie Duhului Sfant. Duhul Sfant asa cum trezea in inima umana a lui Cristos impulsul la rugaciune (cf. Lc 10,21), tot asa a trezit in el impulsul si chiar dorinta de a se oferi Tatalui ca jertfa pentru omenire.
Papa Leon al XIII-lea, in enciclica sa despre Duhul Sfant, spune ca "Cristos a implinit orice lucrare a sa, si in special jertfa sa, cu interventia Duhului Sfant (praesente Spiritu)"[12] si la Liturghie, inainte de Impartasanie, preotul se roaga spunand: "Doamne Isuse Cristoase, Fiului Dumnezeului celui viu, care din vointa Tatalui si prin conlucrarea Duhului Sfant (cooperante Spiritu Sancto), prin moartea ta ai dat viata lumii..." Acest lucru explica de ce la Liturghie sunt doua "epicleze", adica doua invocari ale Duhului Sfant: una, inainte de consacrare, asupra painii si asupra vinului, si una, dupa consacrare, asupra intregului trup mistic.
Cu cuvintele uneia din aceste epicleze (Rugaciunea euharistica III) sa cerem Tatalui darul Duhului sau pentru a fi la fiecare Liturghie, asemenea lui Isus, preoti si in acelasi timp jertfa: "Duhul Sfant sa faca din noi un prinos vesnic ca sa dobandim mostenirea cereasca impreuna cu alesii tai, mai intai cu preafericita Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, Maria, cu fericitii apostoli si slavitii martiri, si cu toti sfintii, prin a caror mijlocire speram sa fim intotdeauna ajutati de tine". (preluare după Catholica)
Note
--------------------------------------------------------------------------------
[1] PO, 2.
[2] Didahia, 9-10.
[3] Augustin, Confesiuni, 10,43.
[4] Eucharisticum mysterium, 3; cf. Augustin, De civitate Dei, X, 6 (CCL 47, 279).
[5] Grigore din Nazianz, Oratio 2, 95 (PG 35, 497).
[6] In: Diario spirituale di una madre di famiglia, ed. M.-M. Philipon, Citta Nuova, Roma 1985, pag. 117.
[7] Citat de Benedict al XVI-lea in Scrisoarea de convocare a Anului Sfintei Preotii.
[8] PO, 2.
[9] Lumen gentium, 10-11.
[10] Petru Crisologul, Sermo 108 (PL 52, 499 si urm.).
[11] Diario, cit., pag. 199.
[12] Leon al XIII-lea, Enc. Divinum illud munus, 6.