Această pagină conţine mărturii ale fraţilor şi surorilor care au experimentat întâlnirea cu Domnul şi cu Duhul său Sfânt, prin slujirea Reînnoirii Carismatice Catolice.
"Mi-am dat seama că El mă iubeşte şi mă acceptă"
Mă numesc Iulian, am 26 de ani, sunt catolic şi m-am născut în Bucureşti. Înainte de a-l întâlni pe Isus cel viu în inima mea, eram o persoană negativistă, stresată, tristă, neliniştită, invidioasă pe cei din jur, plin de ură şi duşmănie. În viaţa mea era pe primul loc partea materială, banii, hainele scumpe, distracţiile, beţiile, dorinţele trupeşti. 
"Isus, Domnul vieţii mele"
Mă numesc Tiziana Negoescu, m-am născut în Italia, am crescut în Franţa şi m-am căsătorit în România. Am 50 de ani şi am 2 fete. Sunt profesoară de limba franceză la Şcoala Americană. De la cea mai fragedă vârstă am simţit o mare tandreţe pentru Isus. Am învăţat să-L cunosc prin predicile preoţilor, duminica, la biserică, şi prin ceea ce am auzit la cateheză. Dar această cunoaştere a lui Dumnezeu era numai la nivel raţional. Nu făcusem cu adevărat experienţa prezenţei reale şi a iubirii lui Dumnezeu în viaţa mea.
"Iubirea Tatălui"
Mă numesc Viviana Vlad şi am 26 de ani. M-am nascut într-o familie ortodoxă, nu am primit o formare la viaţa de credinţă. Pe la 13 ani am simţit nevoia de a-l căuta pe Dumnezeu, aşa că am început să merg la biserică şi să caut o relaţie cu Dumnezeu. Dar pentru că eram singură pe acest drum, nu prea ştiam ce să caut… Mă rugam lui Isus pentru că pe El îl cunoşteam cel mai bine. De Duhul Sfant nu ştiam nimic, iar Dumnezeu Tatăl îmi inspira teamă (vedeam în biserică acele icoane în care Tatăl este ca un bătrân cu barbă şi o aureolă în formă de triunghi deasupra capului). Mi-era cam frică de El aşa cum mi-era frică de tata care venea să mă bată cu cureaua atunci când făceam prostii.
"Renunţând la păcat am descoperit adevărata libertate"
Mă numesc Angela şi locuiesc în Bucureşti. Totul a început într-o zi frumoasă de toamnă, când am participat la un Seminar de Viaţă Nouă în Duhul Sfânt. Nu m-a invitat nimeni aici (oricum, probabil, aş fi răspuns că nu am timp), însă Isus m-a chemat aşa cum a ştiut că mi se potriveşte mai bine. Frecventam Sf. Liturghie aproape în fiecare marţi la Biserica Italiană din centru, celebrată în cinstea Sf. Anton de Padova, iar într-o marţi la sfârşitul Liturghiei, preotul a făcut un mic anunţ cu privire la Seminarul ce avea să înceapă. Isus a decis atunci pentru mine că trebuie să încep o viaţă nouă şi am rămas la Seminar (eu personal, o făcusem din curiozitate).
"Abia acum, la 31 de ani, l-am întâlnit pe Isus"
"Târziu te-am iubit Doamne, târziu, dar nici acum nu sunt sigură că Te iubesc cu adevărat, dar de un lucru sunt convinsă profund, şi anume că Tu m-ai iubit dintotdeauna şi mă iubeşti neîncetat".
Aşa începe istoria convertirii mele, a renaşterii la o viaţă spirituală nouă; chiar dacă în exterior dădeam impresia că trăiesc pentru Domnul, căci sunt o persoană consacrată, atitudinile şi comportamentul meu se forţau să fie în conformitate cu regula de viaţă pe care am ales să o trăiesc în mănăstire, dar în interiorul meu eram moartă deja de mult. Trăiam o nemulţumire continuă, o stare de plictiseală, nu mai găseam nici un sens în viaţa mea, ba chiar în ultima perioadă nu mai aveam nici o relaţie cu persoanele, mă închideam din ce în ce mai mult în mine însămi, până ce am ajuns singură, singură.
Când Dumnezeu cheamă
"Isus Hristos mi-a salvat viaţa"